Cine sunt eu

Cred că energia noastră ne face o introducere mult mai bună decât putem pune noi în cuvinte însă iată, câteva lucruri despre mine. Sunt un suflet la fel ca și tine, sunt om întâi de toate și îmi accept atât latura divină cât și natura imperfectă.

Sunt o femeie împlinită - personal, profesional și în relație cu mine. Am o familie minunată, sunt o soție fericită, mamă a doi copii - un băiețel și o fetiță, fiica a doi oameni pe care îi accept că fiind părinți perfecți pentru mine așa cum sunt.

La nivel profesional sunt Psiholog, Psihoterapeut eriksonian, Hipnoterapeut, Facilitator metoda IFS (Internal Family Systems).

Sunt aici să te ghidez cu blândețe ca să îți atingi potențialul, să înțelegi și să aplici misiunea ta în viață, să îți îmbunătățești relațiile și să evoluezi!

Povestea mea

Când aveam 17 ani am părăsit casa părinților mei. Aveam o relație defectuoasă cu familia mea, fluctuam între depresie și anxietate însă neștiind altceva, aceea era normalitatea mea. Simțeam adesea că mă pierd pe mine pentru ceilalți și că nu știu cine sunt. Aveam multe dorințe, multe lucruri pe care mi le doream pentru viața mea, pentru mine, dar simțeam că lumea și Universul sunt împotriva mea.

La foarte scurt timp după ce am început drumul acesta, relația cu familia mea s-a deteriorat până în punctul în care nu mai aveam nici un fel de comunicare, îmi pierdusem toate persoanele pe care până atunci le putem numi prieteni și nu aveam sprijin nici măcar de la un partener de cuplu. Mă simțeam singură. Însă în această singurătate a început totul…călătoria mea reală, aleasă de mine și evoluția mea.

Am început să-mi conștientizez traumele, blocajele, credințele și părțile din mine blocate în suferință. Am descoperit cum cream în viața mea aceleași tipare nesănătoase pe care le văzusem în familia mea și care nu-mi permiteau să-mi accesez potențialul și să fiu eu însămi cea pe care o simțeam în mod real în interior. M-am lăsat ghidată de univers și am acceptat să văd cum contribuiam eu la toate situațiile neplăcute din viața mea. Nu a fost ușor să văd acest lucru dar m-a ajutat să îmi asum responsabilitatea și mi-a oferit puterea de a schimba lucrurile.

După relații în care am suferit și m-am simțit neîmplinită și neiubită am atras în viața mea un partener care mă respectă, mă iubește, un bărbat pe care mă pot baza și care mă inspiră să fiu o persoana mai bună, un partener lângă care îmi place cine sunt și cine devin ca om și ca femeie. Am manifestat prin el cererea în căsătorie la care visam…Însă dintre toate aceste dorințe la care am colaborat împreună cu Universul, pentru mine, cea mai magică este familia mea.

Nu a fost ușor să ajung aici însă până la urmă despre asta este viața: “Accepți sau nu provocarea?”

Misiunea mea

O perioadă de timp am încercat diverse meserii, spre exemplu am lucrat ca vânzătoare, am lucrat la recepția unei săli de fitness din Spania, am făcut voluntariat și cu toate că am învățat de la fiecare activitate totuși știam pe undeva că nu aceea era chemarea mea profesională. Mi-am ascultat vocea interioară care m-a ghidat către misiunea mea - Aceea de a oferi oamenilor speranță, de a le arăta cât de multă putere exista în interiorul lor și de a-i ghida către a se iubi și a crea conștient.

Pentru a putea să mă “șlefuiesc” profesional am urmat Facultatea de Psihologie, am urmat formarea în terapie ericksoniana și hipnoză clinică și formarea în Internal Family Systems.

De asemenea viața mi-a adus oportunități înspre a călători în locuri minunate. Până la vârsta de 22 de ani am reușit să îmi cumpăr apartamentul mult visat în București. Mi-am pus energia și pasiune în proiecte semnificative pentru mine precum: Un bussines local cu lumânări non-toxice și cristale terapeutice, scrierea unei cărți, dezvoltarea a 4 programe terapeutice etc.

Descoperă programele mele de dezvoltare personală, vindecare și transformare

De la feminitate și inteligență financiară și până la manifestare și îmbunătățirea relațiilor de cuplu, aceste cursuri sunt concepute să îți ofere instrumentele necesare pentru a-ți transforma viața, printr-o abordare holistică care combină expertiza științifică, introspecția spirituală și soluții practice.

Descoperă cărțile mele

Sunt autoarea a două cărți: „Când sufletul îți vorbește“, o carte de dezvoltare personală în care împărtășesc din experiențele mele, oferindu-ți spațiu pentru identificare și metode de vindecare pentru orice aspect al vieții, și „Busola lui Curcubeu“, o poveste captivantă pentru copii despre puterea intuiției și încrederea în sine. Descoperă-le mai jos!

Când sufletul îți vorbește

O carte de dezvoltare personală, vindecare, introspecție și regăsirea echilibrului interior.

Busola lui Curcubeu

O poveste captivantă pentru copii despre puterea intuiției și încrederea în sine.